miercuri, 22 mai 2013

Alimente ce te ajută să înveți mai ușor.




Afinele, cafeaua, somonul, macroul, ceaiul de mentă şi seminţele sunt aliatul creierului în perioada de dinaintea examenelor

Febra examenelor a început, iar cei aflaţi la finalul clasei a XII-a caută tot felul de soluţii pentru a reţine cât mai multe lucruri. Nenumărate studii de specialitate au arătat că există alimente care acţionează asupra anumitor funcţii ale creierului, iar cel mai bun exemplu sunt afinele, care ajută memoria pe termen lung. Potrivit site-ului Women's Health, există şi alimente care sporesc puterea de concentrare, stimulează memoria pe termen scurt, energizează organismul sau ascut simţurile. Aceste aspecte sunt destul de importante, mai ales în perioadele de dinaintea unui examen important.





Astfel, cafeaua este cel mai bun "combustibil" pentru creier, deoarece măreşte performanţele intelectuale pe termen scurt. Specialiştii în nutriţie spun că această băutură nu trebuie consumată în exces, deoarece suprasolicită organismul, iar riscul incapacităţii de a mai reţine texte devine astfel destul de ridicat. Acelaşi efect nedorit îl au asupra sistemului nervos şi băuturile energizante. Astfel, nutriţioniştii recomandă cel mult trei ceşti de cafea pe zi, pentru obţinerea rezultatelor dorite.

Peştele este renumit pentru proprietăţile sale de ascuţire a capacităţilor intelectuale. Medicii nutriţionişti recomandă, mai ales în perioada dinaintea examenelor, somonul şi macroul. Acizii graşi Omega 3 care se găsesc în peştele gras amplifică funcţia cognitivă. Specialiştii completează că somonul este bogat şi în niacină, substanţă recunoscută pentru că încetineşte declinul cognitiv.


Ceaiul de mentă este recomandat pentru o mai bună concentrare. Potrivit specialiştilor, mirosul de mentă ajută creierul să se concentreze şi măreşte performanţele intelectuale. În plus, acest tip de ceai are şi capacitatea de a energiza organismul, faptul ce ajută corpul să reziste la suprasolicitare.



Seminţele sunt recomandate de specialiştii în nutriţie pentru simţuri mai ascuţite. Experţii precizează că acest aliment reprezintă cea mai bună sursă de acid alfalinoleic, o grăsime sănătoasă care îmbunătăţeşte funcţiile cortexului cerebral, regiunea din creier care procesează informaţia. Pentru obţinerea unor rezultate spectaculoase la examenele de admitere la facultate, nutriţioniştii recomandă aproximativ o linguriţă de seminţe pe zi.
Alimentele grase scad performanţele intelectuale
Medicii nutriţionişti spun că există şi alimente care inhibă puterea de concentrare, atât de necesară în această perioadă. Astfel, se recomandă evitarea alimentelor bogate în gră­simi saturate, cunoscute şi sub numele de grăsimi "rele", deoarece acestea pot bloca vasele de sânge sau îngreunează fluxul nutrienţilor către creier. În plus, carnea de curcan poate provoca somnolenţă, din cauza conţinutului de triptofan, substanţă vinovată de apariţia stării de moleşeală, susţin nutriţioniştii.
În această perioadă, elevi care se pregătesc de admiterea la facultate sunt tentaţi să ia suplimente medicamentoase pentru a-şi îmbunătăţi memoria şi capacitatea de învăţare. "Acest tip de pastile sunt la mare căutare, mai ales în perioada examenelor, dar persoanele care apelează la acestea trebuie să ştie că medicamentele pentru memorie nu fac minuni de pe o zi pe alta. Astfel, «cura» trebuie începută cu două luni înainte de examene, dacă dorim rezultate optime", spune dr. Marina Luculescu, medic de familie.

Lauda de sine..merge câteodată!

Acum 3 ani, a fost o a 12-a ediție de festival la Timișoara. Theatre for Teenagers se numește, mai pe scurt T4T. Festivalul se bazează foarte mult pe munca în echipa, iar fiecare trupă participantă, timp de o săptămână trebuia să facă o mini-piesă de teatru după, la vremea aceea, o poză. Aceasta de mai jos.

Apooi, după ce ne-am gandit și răzgândit și toată lumea venea cu idei bune am reușit să ne mobilizăm și să ne apucăm serios de treabă. Rolurile au fost împărțite, replicile veneau pe loc și se schimbau și glumițe și de toate, și apoi mișcarea șcenică, care a fost tot așa, improvizată, ce era bun rămânea, ce era mai puțin bun, schimbam. A fost vorba de multă muncă, dar experiența asta ne-a unit ca trupă și ne-a fost bine.

Șii acuuum, că tot am zis în titlu ceva despre laudă, am să atașez minutata piesucă la care am lucrat noi, mușchetarii In The Spot, bineînțeles cu ajutor de la menu nostru Alex (Mare). A, și în a doua parte apar și eu.

Prima parte http://www.youtube.com/watch?v=BEuOhSQle64
Și a doua http://www.youtube.com/watch?v=ZofbN3v8Tvk

Niște teatru.

Măi, multe de spus nu prea am, voi posta minunatul afiș, și vă voi lăsa să vă delectați singuri papilele..ochilor..există așa ceva? nu cred, dar ați prins ideea.


BILETE


Biletele se pot achizitiona astfel:

Casa de Cultura a Studentilor: Luni – Sambata (inclusiv 17 mai), orele 10:00 – 18:00

Teatrul National VASILE ALECSANDRI Iasi – Sala Teatru la Cub: biletele se pot achizitona si asa cum este descris pe site-ul http://www.teatrulnationaliasi.ro/pagini/bilete

Ateneu Tatarasi: Luni – Vineri, orele 13:00 – 16:00 si cu o ora inainte de inceperea spectacolului - http://www.ateneutatarasi.ro/contact/


joi, 16 mai 2013

Scrisori de dragoste către o prințesă chineză.


  Pentru că acest blog este ȘI despre teatru, am să vă fac o... hai să-i spunem, recomandare. :)

   Întrucât m-am cultularizat... într-o seară, am vrut să aștern nește frânturi din literatura erotică a lui Vișniec. La citire au participat, evident, Matei Vișniec, și actorii Emil Coșeru și Octavian Jighirgiu de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, care au interpretat și ei, împreună cu autorul, fragmente din scrisori. A fost frumos, mi s-a facut așa un dor de teatru și de tot ce ține de el. Textul e plăcut, nu e eroticul propriu-zis, cu vulgarități, așa, pe față, totul e subtil și e fain când te prinzi. Recomand scrisorile. Cartea e formată din două bucăți: Cum am dresat un melc pe sânii tăi și Scrisori de dragoste către o prințesă chineză. Pe parcursul citirii primei părți(singura, de altfel), mi-am notat niște fragmențele pe care am să le scriu și în postarea asta să vă fac să vreți să citiți.

-gustul amar nu e nici o problemă, e gustul absenței dumneavoastră.

-inima unui adult cântărește între 300 și 350 de grame indiferent de lucrurile pe care le-am trăit, de emoțiile pe care le-am avut, de durerile pe care le-a simțit.

-inima este un organ nocturn

-nu aveți altceva mai bun de făcut decât să vă luați de rana mea?

-sunteți o rană ce se târăște pe jos

-rana mea e o oglindă

-rana dumneavoastră, domnule, e o numărătoare inversă

-faceți o coborâre, dar nu mai reveniți niciodată, bine?

-era cu... plecau amândoi

-vrem să ne iubim în libertate

-sunt singura oglindă credibilă a celor ce mă fac să sufăr

-îmi reproșați că melcul meu e mai lent ca de obicei 

-la ce bun, doamnă?

-te accept complet goală, toată noaptea, în pielea mea

-când vrem să evacuăm pe cineva din corp trebuie să fim politicoși

-mă simt chiar fericit că nu sunt un corp gol

-sânii sunt cei care desemnează caracterul la o femeie

-pentru că acum, draga mea, ajungem la inimă, da, ajungem la inimă și se întâmplă să n-am două inimi 

        Și cam atât am reuși să „fur” din spusele cititorilor.
        Normal că am fost să iau autografe, de la toți trei.
        Atât.

Despre mine, copil fiind!


Indicaţi un fapt al dezvoltării dv. personale pe care îl vedeţi / înţelegeţi altfel, după citirea cărţii lui Cicotti, 2008 ? Ce anume v-a ajutat?


Pe cât de amuzantă cartea lui S. Ciccotti, pe atât de interesantă. M-a ajutat să înțeleg destule lucruri, unele pe care le știam deja, pe unele vag iar, sincer, unele m-au făcut să le citesc de două ori. Trebuie să recunosc că am stat puțin să mă gândesc ce anume era diferit la mine, față de ceilalți copii, ca acum să îmi dau seama, în sfârșit, că e în regulă.
Ei bine, mi s-a părut foarte interesant să înțeleg de ce nu mi-a plăcut ciocolata când eram de-o șchioapă. Poate că nu e chiar atât de relevant pe cât pare în capul meu, dar după cum spune un experiment din cele o sută, adică „ Învățarea în perioada prenatală a gusturilor postnatale” ceea ce mănâncă mama în timpul sarcinii se transmite cumva la făt. Zahărul nu a fost primul lucru pe care voiam să-l ingerez imediat ce deschideam ochii, iar o pătrățică de ciocolată pentru mine, la vremea aceea, era deja prea mult, și a continuat încă mult timp, zic eu. Țin, totuși, să menționez că acum nu mai am probleme de genul ăsta, mi-am revenit !
Cu o nuanță mai serioasă, când suntem mici vrem să facem ce face mama prin bucătărie, să meșterim cu tata prin curte iar în cazul în care avem noroc de doi frați mai mari, ori este război ori încercăm să ne adaptăm pentru a putea conviețui. Fiind cea mai mică, m-am sacrificat eu. Cred că și acum suntem imitatori, poate puțin mai pretențioși, dar cu toții vrem să avem glume mai bune decât ceilalți, ne place să fim plăcuți de restul.
Ca și copii, suntem foarte curioși „cum funcționează priza aia?”, „oare cât de rezistent e patul dacă sar de pe dulap?” însă după ce încercăm tot ce se poate, nu stocăm decât ceea ce ne-a plăcut, ceea ce am mai face de încă o mie de ori. Ca și în experimentul despre „Imitație și conștiință”, mi-am dat seama că prind destul de repede când vine vorba despre orice tip de lucruri. Adevărul este că eram tot timpul printre picioarele părinților și încercam să mă fac utilă, chiar dacă mai mult încurcam, dar se pare că acest lucru m-a ajutat destul de mult. Am de asemenea o conștiință prea conștientă care nu mă lasă sa fiu rebelă, dar, din nou, nu mi-a picat rău.
Pentru a încheia, cred că e bine că am realizat unele lucruri și sper să nu se schimbe nimic în comportamentul meu sau în gandirea mea de zi cu zi.

miercuri, 10 aprilie 2013

Ceaiul de la ora 5-ish

Știm cu toții ce este un ceai, că e la pliculețe, direct din plante uscate și că este de mai multe tipuri. Ei bine, am să încerc să vă fac să beți și voi niște ceiuț spunându-vă ce tipuri sunt și cum și când se beau. 

Înainte de toate e bine de știut că varietatea de tipuri de ceaiuri este  foarte mare și că toate provin din aceeași plantă – „camellia sinesis. Diferențele sunt date în special de procesul de fermentare prin care trec frunzele.


Ceai Negru
Numit de chinezi ceai roșu (Hongcha), acest tip de ceai este obţinut lăsând frunzele de ceai să se oxideze complet în mod natural înainte de a fi uscate. Frunzele sunt lăsate la uscat cel mult 18 ore în lădițe de lemn, apoi sunt rulate și întinse în încăperi umede și reci. Acest procedeu dă frunzelor culoarea neagră.


Acesta este oxidat și fermentat pentru a avea o aromă distinctivă și are un gust foarte bogat aromat.
Infuzia are culoare roșiatică cu gust mai intens decât al ceaiurilor mai putin oxidate, putând avea arome de migdale, flori sălbatice, fructe, malț.
În țările europene, aceasta formă a ceaiului chinezesc este cea mai consumată. 

Acest tip de ceai poate fi înlocuit cu prea-minunata cafea de dimineață deoarece conține cofeină (mai multă decât ceaiul verde, dar mai puțină decât cafeaua). Poate fi băut și cu lapte, însă depinde de preferințele fiecăruia. 

A nu se consuma, totuși, mai mult de două căni pe zi, pentru că poate provoca insomnii, stări de agitație și nervozitate. 


Ceai Verde
Ceaiul verde este mai putin procesat decât ceaiul negru și are o aroma mult mai ușoară. Ceaiul verde are multe efecte benefice asupra sănătății și pentru ca nu este fermentat are un gust mai proaspăt și păcut de plante.
Ceaiul verde este obținut oprind oxidarea frunzelor de ceai prin uscarea acestora imediat după recoltare. 

Ceaiul este procesat în maximum două zile după culegere. Frunzele pot fi uscate prin metoda tradițională chinezească de prăjire în tigaie sau prin metoda japoneza de oprire a oxidării cu abur fierbinte; aceste procedee distrug enzima responsabilă de oxidare a frunzelor.
Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o ușoară nuanță verde-gălbuie și aroma delicată specifică.

Ceaiul verde amestecat cu lamaie, suc de portocale sau vitamina c este mult mai bun pentru sanatate decat baut simplu, conform ultimelor cercetari efectuate de specialistii britanici. Pluuus, este un înlocuitor al murăturilor din dimineața după o.. petrecere foarte reușită! *ehem*

Cam atât pentru această postare, am să mai revin asupra acestui subiect în alte circumstanțe.

TO BE CONTINUED...